Daruri!!!

Sa dai si sa primesti. Asta nu-i numai jocul dragostei, ci si definitia vietii.
Asta facem in fiecare zi, din prima clipa. Luam viata de la parinti si o dam, la randul nostru, copiilor nostri. Primim dragoste, atentie, tandrete si, mai tarziu, le daruim. Si-atunci e bine sa fie din suflet.

Imi place sa dau. Cred ca tot dintr-un motiv egoist: fiindca ma bucur de doua ori - de bucuria mea si de cea a "destinatarului". Entuziasmul care ma cuprinde cand pregatesc un dar, o surpriza, cand pun la punct toate detaliile, cand simt cum planul se tese incet-incet, nu se compara cu nimic.
Poate doar cu senzatia resimtita atunci cand primesc, la randul meu, ceva. Dar nu orice. Nu ma impresioneaza buchete enorme de flori, bijuterii scumpe, invitatii la restaurante exclusiviste. Cel mult ma flateaza. Pentru ca simt ca, pe undeva, scopul lor a fost sa ma "dea pe spate". Ma topesc, insa, micile nimicuri. Lucruri marunte, care pentru altii n-ar avea, probabil, nici o insemnatate, dar care, intr-un limbaj stiut doar de suflet, inseamna TOT.

Oricat ar parea de ciudat si de paradoxal, nu toata lumea stie sa primeasca. Desi te-ai gandi ce poate fi mai simplu de-atat...Ei bine, cateodata, poate deveni infinit mai complicat decat sa dai. Sufera de asta toti cei care n-au primit dintotdeauna. Cei de la care s-a pretins mai mult decat li s-a dat. Cei care, intr-un fel sau altul, s-au simtit "folositi".

Oamenii astia dezvolta, in timp, un comportament de catel de pripas care-a luat o data in viata o bataie sora cu moartea de la cineva care, initial, se apropiase sa-l mangaie si "maraie", mai tarziu, la toate vocile prietenoase. Fiindca sunt patiti.
Dar ar vrea cu disperare putina afectiune. Numai ca se tem cumplit ca pentru putinul asta dupa care sufletul lor jinduieste, o sa primeasca o "nota de plata" din care n-o sa-si mai revina niciodata.
Din cauza asta, atunci cand primesc ceva, sunt uimiti. Uimirea asta genereaza stangacie. Si agresivitate, uneori. E ca atunci cand primesti in maini o...paine fierbinte: iti lasa gura apa dupa ea, n-ai vrea sa cada pe jos, dar nici nu stii cum s-o "manevrezi'. Cu grija, as zice eu.

Lucrurile venite din suflet se simt. Ca si cele din obligatie. Sau cele "la schimb". Poti cel mult sa te prefaci ca nu observi, dar de fapt stii. E si asta o conventie. Dar dincolo de ea, sunt lucrurile adevarate. Cele care conteaza. Si care-ti sunt daruite cu un singur scop: ca tu sa te bucuri de ele. Ai grija s-o faci asa cum trebuie: din toata inima.